Cheltuieste banii cu intelepciune

 

        Cu totii ne gandim la bani, si mai mult la cum sa facem bani. Exista mai multe metode, printre care cel mai comun este MUNCA. De fapt daca stau si ma gandesc bine, acesta e singurul mod, prin munca, doar ca aceasta poate fi simpla sau grea. Aici totul depinde de noi, daca am acumulat cunostiintele necesare unui job mai usor si mai bine platit, sau daca ne merge mintea si suntem foarte isteti si descurcareti.

     Dar sa revenim la subiectul nostru principal: Cheltuieste banii cu intelepciune. Oricine are un venit cat de mic ar fi el. Chear si faptul ca primesti un leu sau doi sau oricati ar fi ei, de la bunica sau de la mama pentru a-ti cumpara ceva. Si…ai banii, i-ai primit, i-ai castigat sau i-ai muncit. Acum sa vedem ce faci cu ei. Si desigur cand ai o suma de bani, ai si o multime de lucruri de cumparat, iti vin tot felul de lucruri care „crezi” ca ti le-ar trebui.

      Dar daca vrei sa ii cheltui cu intelepciune, trebuie ca pentru fiecare produs ce-ti vine in minte sau ce-ti trece prin fata ochilor, trebuie sa-ti pui intrebarea: ” Am nevoie de x, y ?”

       Iata si imaginea care afirma expresia: ” Timpul inseamna bani!”

Mai fericit sa dai sau sa primesti?

      

       In primul rand lansez intrebarea, apoi imi spun parerea: Cand sunteti mai satisfacuti/fericiti, cand oferiti ceva sau cand primiti ceva?

       Eu personal sunt fericit in ambele cazuri. Dar satisfacut/fericit de fapt(foarte satisfacut si foarte fericit) sunt atunci cand daruiesc ceva, cand ofer ceva. Este asa o mare bucurie in expresia celui caruia ii daruiesti incat ma bucur de 3 ori mai mult decat m-as fi bucurat daca as fi primit ceva. Si vorbesc foarte serios!

       Desigur sunt persoane care „te lasa rece”. Ii daruiesti ceva, si face o fata din aia si zice: Aaaa…mda, multumesc! Nu se vede ca e fericita/bucuroasa, ba mai mult are o tentă de dezamagit/dezamagita.

        Voi ce parere aveti?

Invata sa mai spui si nu

  

          Asa este. Trebuie sa invatam sa spunem si „nu”. Nu vi se intampla de multe ori ca sa va invite cineva undeva si sa nu aveti chef sau sa aveti alte planuri dar va simtiti cumva jenati si atunci spuneti: da, vin. Si uite asa, v-ati dat peste cap tot ce ati avut planuit sau inciuda faptului ca nu doreai sa iesiti undeva, totusi ati facut-o din politete. „Oare de ce nu am avut puterea sa spun nu?”

Microbul cresterii vitezei!

 

  

       Cu toti stim ca viteza este cauza multor accidente. Totusi ce va determina oamenii buni sa goniti asa pe sosele? Va grabiti, nu aveti timp, sau este pur si simplu faptul ca sti ca ai o masina tare, sau vrei sa o testezi sa vezi cat merge, sau ce?

        M-am mai gandit la un motiv: faptul ca sti ca toti acei cai putere se afla la piciorul dumneavoastra, va simtiti stapani peste atata putere si atata forta!

       As vrea sa aud parerea unui sofer! Ce te determina sa maresti viteza?

De ce nu putem iesi mai des?

 

       Am o intrebare: La noi in Romania de ce nu putem iesi mai des in oras sa mancam?

       Am vazut cum probabil ati mai vazut si voi ca strainii ies asa de des in oras ca sa manance. Desigur un raspuns al vostru ar fi: ii mai scump la noi. Atunci aceasta ridica o alta intrebare: De ce ii mai scump la noi? Eu mai cred ca aici mai intervine ceva si anume faptul ca sunt putine restaurante, ma refer fata de cei din strainatate avem mai putin…si atunci automat nu au concurenta si tin preturile destul de sus. Si inca o intrebare, daca totusi sunteti care mancati, cat de des iesiti sa mancati in oras? de cate ori pe saptamana, pe luna etc…

Stiati ca…?-insecte zburatoare, larve

*tantari isi depun ouale la suprafata apei. Larvele ies din oua si stau suspendate la suprafata interioara a apei respirand printr-un „tub”. Iese afara doar cand este adult

*femelela de radasca isi depune ouale in gaurile din scoarta copacilor batrani. Larva traieste doi ani sapand inlemnul copacului cu care se hraneste

*larvele de carabus traiesc in pamant aproximativ trei ani. Ele se hranesc cu radacina cupacilor

*larvele libelulelor traiesc numai in apa. Ele respira prin trei branhii ce se hasesc in partea posterioara a abdomenului

* cand zboara cele doua perechi de aripi ale albinelor se impreuneaza ca si cum ar fi una

*omizile moliilor si ale puricilor fac tuneluriintre cele doua fete ale frunzei si mananca tesutul interior

*unele viespi inteapa omizi, le duc in viespar si isi depun ouala pe ele

*unele libelule sunt deseori numite „caii dracului” pentru ca zboara foarte repede si prind alte insecte

*exista muste rapitoare. Acestea se napustesc asupra insectelor in aer, le prind si apoi le sug continutul

*mustele de carne isi depun ouale pe bucati de carne, din care se vor hrani larvele cand ies din ou

*gandacii gropari sapa o groapa si isi trag prada sub pamant

*larvele albinelor se hranesc cu polen amestecat cu miere. Albinele adulte se hranesc cu nectar iar matcile sunt hranite cu laptisor de matca

Cine a inventat DULCIURILE?

        Ideea gustului de dulce a fost descoperita pentru prima data de oamenii cavernelor, care mancau miere. De-a lungul timpului, egiptenii, arabii si chinezii au preparat fructe si alune invelite in miere. In Europa, in Evul mediu, costul ridicat al zaharului a facut ca bomboanele sa fie delicatesa pe care si-o permiteau oamenii bogati.

        Bomboanele din zahar topit au devenit cunoscute in secolul al XVII-lea in Anglia si in coloniile americane. Bomboanele se obtin simplu prin dizolvarea zaharului in apa.

        Diferitele temperaturi de incalzire determina tipul de bomboane: temperaturile ridicate fac bomboanele tari, temperaturile medii fac bomboane moi. La temperaturile joase se fac jeleurile. Fabricarea dulciurilor s-a dezvoltat rapid ca industrie la inceputul secolului al XIX-lea, prin descoperirea sucului dulce din sfecla.

Cine a inventat inghetata?

    

 Primul desert inghetat a fost creat in Imperiul Roman, pe timpul imparatului Nero. Era o combinatie intre zapada si nectar, pulpa de fruct si miere. O alta teorie este ca Marco Polo, un aventurier al secolului al XIII-lea a adus in Europa recipiente de pastrare a ghetii. El a invatat de la chinezii metoda de a crea gheata si laptele inghetat. Cu timpul recipientele de pastrare a ghetii, a laptelui inghetat si a serbetului s-au dezvoltat si inghetata a devenit o delicatesa la curtile Frantei si ale Angliei.

      Prima masina comerciala de facut inghetata a fost inventata in Australia, in 1855, iar producerea mecanizata a inghetatei a avut loc in anii 1880. In 1899 August Gaulin, un vanzator de napolitane din America, a creat suportul din napolitana pentru inghetata. In 1919, tot in America, a aparut prima inghetata invelita in ciocolata si in 1920 prima inghetata pe bat.

Am mai gasit o imagine interesanta, daca tot suntem la subiectul „inghetata”, care arata evolutia acesteia sau „The Evolution of ice cream”:

Si inca o imagine in care este prezentat Peter Lind care este are slujba de „Ice cream taster” (Gusta inghetata). Are un gust foarte acut si sensibil ceea ce il califica pentru aceasta slujba. O slujba foarte interesanta si placuta de altfel.

Credinta unui copil

     

         Parintii lui Ionel au plecat dintr-o tara saraca din Europa in America, unde sperau sa duca o viata usoara. Dar tatal nu a gasit de lucru mult timp iar mama a cazut bolnava la pat. Au ajuns intr-o mare saracie. Micutul Ionel vedea bine ca toate lipsesc din casa si suferea din aceasta pricina. Dar ce putea face? Tot gandindu-se la saracia din casa, ii trecu prin minte un gand. Isi aminti ca la scoala auzise vorbindu-se  despre copiii credinciosi ca au in car un Prieten bun si puternic, pe Isus Hristos. Luand stiloul, scrise urmatoarele:

    ” Scumpul meu Isus, vara asta am strabatut oceanul cel mare si de atunci mama este tot bolnava. Nu vrei sa-i trimiti Tu ceva, care sa o vindece?

      Scumpul meu Isus, trimite si tatalui meu de lucru, ca sa poata sa cumpere haine calduroase si ceva de mancare! Si daca vrei fa aceste lucruri repede, caci mi-e frig si foame! Noi locuim pe strada 135, in New York. Micul tau amic Ionel.”

     Citi inca o data scrisoarea si scrise pe plic: „Pentru Isus din cer.” Apoi alerga sa o puna cu mana lui in custia postala. Functionara, care sorta scrisorile la posta, era o buna crestina si, ajungandu-i in mana scrisoarea lui Ionel, ramase mirata de adresa. O deschise si o citi. Ochii i se umplura de lacrimi si-si zise: ” Credinta copilului nu va fi inselata.”

     Chiar in seara aceea istorisi intamplarea catorva prieteni, care au fost miscati de cele scrise de IOnel. Acestia i-au venit in ajutor, fiecare cu ce au putut si au trimis un pachet, in care au pus haine pentru tatal sau, paturi calduroase si alimente de tot felul pentru mama baiatului, iar pentru copilas o bancnota de zece dolari.

      Acel pachet a fost insotit de o scrisoare a functionarei adresata lui Ionel. Aceasta ii scria ca randurile sale au cazut in mana slujitorilor lui Isus si ca acestia ii trimiteau din partea Stapanului lor acele daruri.

     Ce mare a fost bucuria tuturor cand au deschis pachetul si au gasit atatea lucruri bune! Iata cum a fost rasplatita credinta micutului Ionel!

Niciodata nu judeca un om dupa infatisare

          Ieri mi s-a dat sa vad ceva destul de interesant care de altfel aproba cu 100% titlul acestui articol. O colega de clasa a venit in oras cu niste treburi si m-a sunat si mi-a propus sa iesim undeva la un ceai. Desigur am acceptat, colega mea considerata de mine cea mai despteapta, in sensul ca ii o fata foarte isteata si poti discuta cu ea asa de multe fara sa te plictisesti vreodata. In fine, sa nu intram in detalii. Ne-am dus intr-un local decent unde am servit un ceai. Iar in timp ce vorbeam ea este distrasa de un lucru. Imi intorc privirea sa vad ce este si vad o persoana, de sex masculin, care statea la o masa singur. Nu vreau sa il insult sau ceva dar arata foarte sarac, incaltat cu niste cizme vechi, cu ciorapi de lana care ieseau la iveala din cauza faptului ca pantalonii erau prinsi intre ciorapi si piciorul sau(erau bagati in ciorapi), o geaca de un verde sters si spalacit si o basca care statea pe jumatate de cap. Chelnerul vine si ii ia comanda, acesta comandand o portie de pireu de castane! Credeti-ma ca inca de la prima portie comandata ma gandeam ca nu o sa o plateasca. De ce zic “inca de la prima portie”? Pentru ca imediat ce a infulecat-o pe prima a cerut un pahar cu apa si apoi inca doua portii de pireu de castane! M-am mirat desigur, dar mai mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca a continuuat sa mai comande inca o portie de pireu de castane si doua portii de profiterol. Am inceput sa rad in sinea mea fiind sigur ca acel local tocmai a luat teapa: “Adica dupa ce omul s-a saturat nu va sta pe ganduri ci o va lua la fuga fara sa plateasca.” Omul nostru si-a terminat de mancat tot ce a avut apoi a mai cerut respectuos un pahar cu apa. Chelnerul si-a insusit cererea si I-a dus un pahar cu apa. Am tot stat si am asteptat sa-l vad cum fuge dar spre surprinderea mea el a cerut sa I se faca nota de plata. Chelnerul a venit si nota de plata era undeva la cativa zeci de lei noi. Dar clientul si-a scos portmoneul si a scos un teanc destul de generos cu bancnote de 10, 50 si 100 lei. Am fost foarte surprins va spun sincer, nu mi-am dat sema dar probabil faceam o fatza. A platit si s-a ridicat sa plece, dar femeile ce serveau(care de asemenea au vazut toata scena aceasta) si chelnerul care I-a luat comanda l-au oprit si l-au intrebat daca s-a simtit bine si daca I-a placut si de asemenea l-au intebat de unde  vine, daca este de aici din oras. Insa el a raspuns doar ultimei intrebari si a spus ca este de aici dupa care a plecat! Totusi ma gandeam, oare de ce nu a mai vorbit cu ei? S-a simtit oare ofensat? Sau a simtit faptul ca toti il subestimam dupa felul in care arata?

« Older entries